După ce în urmă cu câteva săptămâni bifau prima lor victorie în cupa monomarcă Swift Cup România, soții Emanuel și Denisa Resiga au repetat această performanță pe probele de la TESS Rally Brașov, consolidându-și poziția de lideri înaintea ultimei etape

Se anunță o luptă intensă în ‘raliul celor trei județe’ odată cu revenirea la start a fraților Mihnea și Natalie Hanea, întrucât o victorie din partea acestora îi putea apropia la o simplă formalitate în ultima rundă a sezonului. Clujenii și-au început evoluția într-un mod foarte pozitiv, instalându-se la conducerea etapei brașovene după succesul primei treceri pe ‘Bran’. Bucuria lor a ținut însă până la finalul buclei de dimineață din prima zi, căci o problemă tehnică le-a adus un deficit de peste 5 minute, predând astfel – fără voia lor – șefia Swift Cup. La ‘butoane’ treceau învingătorii precedentei etape, Emanuel Resiga secondat de soția sa, Denisa. Bănățenii n-au mai cedat prima poziție până la finalul raliului, adjudecându-și astfel al doilea succes în cadrul Swift Cup România și a clasei RC5N.

Afectat de probleme tehnice la ultimele două etape, piteșteanul Eduard Crintoiu a spart ghinionul cu o evoluție foarte bună în TESS Rally Brașov, reușind – alături de Andrei Pădure – să încheie cele 9 probe speciale pe poziția secundă a Swift Cup, la o diferență de aproape două minute în urma învingătorilor. Și deși la finalul primei zile se aflau pe poziția a cincea, ziua secundă avea să fie mai bună pentru Mihnea și Natalie Hanea, care au recuperat două poziții încheind penultima etapă a sezonului pe poziția a treia, completând astfel un podium ce părea tot mai greu de atins după problemele de sâmbătă.

Pentru a doua etapă consecutivă, locul 4 i-a revenit lui Niculae Șorodoc, care își păstrează astfel șansele pentru aceeași poziție și-n clasamentul finalului de an. Fără niciun abandon în acest sezon, Mircea Crișan a terminat etapa brașoveană pe locul al cincilea, în vreme ce debutanta Sabina Ghiormescu a încheiat un raliu cu peripeții, la prima participare alături de Alex Șimon. Accederea fraților Hanea pe poziția a treia a fost ușor avantajată și de abandonul tehnic al lui Sorin Lungu și Ionuț Lazăr, cei ce au abandonat pe prima probă a zilei de duminică, de pe poziția secundă.

Clasament Swift Cup înaintea ultimei etape

  1. Emanuel Resiga & Denisa Resiga |   239p
  2. Mihnea Hanea & Natalie Hanea   |   210.8p
  3. Mircea Crișan & Andrei Mitrașcă   |   182p
  4. Eduard Crintoiu & Andrei Pădure   |   167.6p
  5. Niculae Șorodoc & George Marcu   |   146p
  6. Sabina Ghiormescu & N/A   |   117.8p
  7. Alexandru Cazacu & Alexia Parteni   |   110.8p
  8. Sorin Lungu & Ionuț Lazăr   |   85p
  9. Sergiu Popa & N/A   |   27.6p

Următoarea etapă a sezonului, care de altfel va și ultima, se va desfășura în perioada 25-27 octombrie, în premieră națională la Vâlcea.