Campionatul Național de Viteză în Coastă – desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv – continuă la sfârșitul acestei săptămâni cu etapa băcăuană de la Valea Uzului, organizată pentru al cincilea sezon consecutiv de Clubul Sportiv Rally Spirit Onești și Team Adi Răspopa
Singura etapă de viteză în coastă din zona Moldovei – Trofeul Valea Uzului – se desfășoară pe Drumul Județean 123 ce leagă orașul Dărmănești de zona istorică a Văii Uzului. Traseul de concurs • în lungime totală de 2,92 km • însumează aproape 25 de viraje și o diferență de nivel de 120 metri. Evenimentul a fost organizat pentru prima oară în anul 2020, atunci când viziunea regretatului Adi Răspopa de a avea o etapă de viteză în coastă și în zona Moldovei s-a materializat, Trofeul Valea Uzului rămânând an de an în calendarul competițional.
Dacă este să vorbim despre piloții care vor fi prezenți la start, aici îi putem aminti pe singurii învingători ai acestei etape, și anume liderul la zi al naționalului de viteză în coastă – Emil Ghinea, care va pilota același monopost Norma M20F Evo – respectiv pe învingătorul ultimelor două ediții consecutive – Octavian Ciovică, care continuă și în acest an la comenzile modelului Radical SR8 Evo. Ultimul dar nu cel din urmă model de categorie II înscris în etapa moldavă este Osella PA21 pilotată în acest an de bucureșteanul Julien Răduță.
Deși nu mai punctează în clasamentul categoriei I, sinăianul Dominic Marcu va dori să puncteze acolo unde a reușit și la ediția precedentă, și anume clasamentul OPEN. Pilotul ce revine la Dărmănești cu aceeași Tesla Model 3 Performance – prima de acest gen din întreg continentul european – va da tot ce este mai bun pentru a repeta performanța din 2023, atunci când obținea primul podium absolut din carieră. Revenind la automobilele categoriei I, îl regăsim pe lista de înscrieri atât pe tânărul clujean Bogdan Duma (Mitsubishi Lancer Evo) cât și pe brașoveanul Sorin Huțanu (Audi RS3 LMS TCR) – cei doi fiind prim-favoriți pentru lupta absolută a turismelor. Totuși, pot apărea surprize, întrucât Alin ‘PYP’ Oprițescu nu va mai pilota modelul Seat Leon de culoare albă cu care l-am văzut performând la ediția anterioară, ci cu un Volkswagen Scirocco de grupă 2 cu care se înțelege din ce în ce mai bine, în vreme ce Bogdan Toma revine pe traseul dărmăneștean tot cu o mașină cu tracțiune pe o singură punte, însă nu Peugeot-ul 208 R2 ci un Porsche 718 GT4 Clubsport.
Sportivii locali nu puteau lipsi de la singura etapă de viteză în coastă a regiunii moldave, aici putându-i regăsi pe Ionuț Șimon și pe Cristian Barbu.
Lista de înscrieri poate fi accesată integral aici
Pentru buna desfășurare a evenimentului, organizatorul etapei – împreună cu autoritățile publice – au impus mai multe restricții de circulație în zilele de sâmbătă (27 Iulie 2024) respectiv duminică (28 Iulie 2024), după cum urmează:
- Sâmbătă | 27 Iulie 2024
08:30 – 14:30 & 15:00 – 20:00
- Duminică | 28 Iulie 2024
09:00 – 13:30 | 14:30 – 19:00
Trofeul Valea Uzului este un eveniment cofinanțat de Primăria Orașului Dărmănești și organizat de Asociația Club Sportiv Rally Spirit și Team Adi Răspopa. Etapa se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și contează ca a șasea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă.
Mobilitatea evenimentului este asigurată de Škoda Bacău