Ollie Bearman, pilotul excepțional de doar 19 ani din Formula 2, va concura în Formula 1 începând de anul viitor. Tânărul britanic a semnat un contract pe mai mulți ani pentru a se alătura echipei Haas F1 începând cu sezonul următor.

În prezent, Bearman este și pilot de rezervă pentru echipele Ferrari și Haas. Anul acesta, el l-a înlocuit pe Carlos Sainz la Marele Premiu al Arabiei Saudite, când Sainz a avut nevoie de o operație pentru apendicită.

Bearman și-a exprimat recunoștința pentru această oportunitate rară, care îi îndeplinește visul din copilărie de a deveni pilot de Formula 1.

“Este greu de exprimat în cuvinte cât de mult înseamnă asta pentru mine. Să spun cu voce tare că voi fi pilot de Formula 1 pentru echipa Haas F1 mă face extrem de mândru.

“Să fii unul dintre puținii oameni care ajung să facă ceea ce au visat din copilărie este ceva cu adevărat incredibil. Lui Gene, Ayao și tuturor celor de la Haas, vă mulțumesc că ați crezut în mine și că mi-ați încredințat sarcina de a reprezenta echipa voastră”, a spus Ollie Bearman despre această oportunitate imensă, ce duce la următorul nivel cariera sa de pilot de curse.

Bearman și-a demonstrat potențialul prin performanța sa de la Jeddah, calificându-se pe locul 11 și terminând pe locul 7, înaintea lui multiplului campion Lewis Hamilton. Această performanță a arătat potențialul excepțional pe care îl are și, totodată, comportamentul și abilitățile sale au lăsat o impresie extrem de bună echipelor de Formula 1.

Ayao Komatsu, directorul echipei Haas F1, a fost impresionat de maturitatea și pregătirea lui Bearman, care, deși este tânăr, concurează ca un pilot titular în Formula 1.

“Este o experiență rară să poți oferi unui tânăr pilot atât de talentat precum Oliver Bearman primul său loc de pilot titular în Formula 1.

“S-a dezvoltat într-un pilot extrem de matur sub îndrumarea Academiei de Piloți Ferrari, iar lumea a văzut asta când a fost chemat în ultimul moment să concureze la Marele Premiu al Arabiei Saudite”, a declarat Ayao Komatsu.

Și Gene Haas, proprietarul echipei Haas F1, este conștient de potențialul uriaș pe care îl are Bearman și anticipează rezultate bune din partea tânărului pilot.

“Sunt încântat că am reușit să îi oferim lui Oliver Bearman această oportunitate de a conduce full-time în Formula 1. Este fără îndoială o perspectivă de rookie extrem de interesantă, nu doar pe baza a ceea ce a arătat în Arabia Saudită, ci și prin timpul petrecut dezvoltându-și relația cu echipa noastră.

“Personal sunt entuziasmat să văd cum va crește ca pilot, și așteptăm cu nerăbdare să-l vedem performând pentru echipa Haas F1 în sezonul viitor și în continuare”, a spus Gene Haas.

Deși pentru mulți piloți de curse doar faptul de a concura în Formula 1 este suficient, tânărul britanic Bearman nu se oprește aici. El speră că într-o zi va pilota pentru Ferrari și va câștiga Campionatul Mondial de Formula 1 cu aceștia, dacă acest lucru este posibil.

“Evident, vreau să câștig un campionat mondial. Și să o fac cu Ferrari, ei mi-au oferit atât de mult sprijin, atât de multă încredere în acești ultimi ani de când sunt în academie. Faptul că m-au pus în mașină la Jeddah…Ar fi visul vieții mele să conduc pentru Ferrari”, a spus viitorul pilot de F1, Oliver Bearman.