Pilotul MotoGP, Francesco Bagnaia (Pecco) a obținut prima poziție la Marele Premiu al Qatarului. Pilotul italian în vârstă de 27 de ani de la Ducati a preluat conducerea încă din prima tură, după ce a pornit de pe poziția a cincea pe grila de start. Pe podium, l-au însoțit Brad Binder (KMT) și Jorge Martin (Prima Pramac Racing). Această cursă a marcat începutul sezonului 2024 de MotoGP.

După cursă, Bagnaia a sugerat că această victorie nu este deloc surprinzătoare, spunând că echipa a depus mult efort să se pregătească pentru această cursă, iar el a încercat o strategie diferită cu care să abordeze cursa.

“Știam de potențialul nostru și am încercat să facem tot posibilul ieri, realizând că era crucial să facem unele modificări pentru cursa de azi. Ceea ce am făcut în încălzirea de dimineață a fost esențial.

Cursa a fost complet diferită față de ieri. Am încercat să o gestionez altfel și a funcționat, așa că sunt foarte fericit. Acum ne îndreptăm spre Portimao cu un pas înainte cu motocicleta nouă”, a spus Francesco Bagnaia după victoria de la  Marele Premiu al Qatarului.

Bagnaia a specificat schimbările pe care le-a făcut în abordarea cursei față de ziua precedentă, când italianul nu a reușit să se claseze în primele trei poziții.

“Nu am exagerat niciodată cu pneul din spate, pentru că ieri a fost un dezastru. A fost esențial să frânez foarte tare și să mai aștept un moment cu accelerația pentru a încerca să nu folosesc prea mult spatele, așa că am ajuns la finalul cursei perfect.

Am început puțin mai lent și apoi am început să încetinesc cu timpii. De fiecare dată când cineva se apropia un pic mai mult, am încercat imediat să accelerez din nou. Totul a fost perfect, echipa mea a făcut din nou o muncă incredibilă”, a detaliat Bagnaia.

Cu Marele Premiu al Qatarului inaugurând noul sezon de MotoGP, care se preconizează a fi încă un sezon plin de adrenalină pe două roți, toate privirile sunt acum îndreptate spre următoarea cursă de la Circuitul Internațional Algarve din Portugalia, programată pentru data de 24 martie.

 

Rezultatul la Marele Premiu al Qatarului:

POZIȚIE Pilot Echipă Timp Puncte
1. F. Bagnaia Ducati Lenovo Team 39:34.869 25
2. B. Binder Red Bull KTM +1.329s 20
3. J. Martin Prima Pramac Racing +1.933s 16
4. M. Marquez Gresini Racing MotoGP™ +3.429s 13
5. E. Bastianini Ducati Lenovo Team +5.153s 11
6. A. Marquez Gresini Racing MotoGP™ +6.791s 10
7. F. Di Giannantonio Pertamina Enduro VR46 +9.161s 9
8. A. Espargaro Aprilia Racing +11.242s 8
9. P. Acosta Red Bull GASGAS Tech3 +11.595s 7
10. M. Viñales Aprilia Racing +13.197s 6
11. F. Quartararo Monster Energy Yamaha MotoGP™ +17.701s 5
12. J. Zarco LCR Honda +18.075s 4
13. J. Mir Repsol Honda Team +18.437s 3
14. M. Bezzecchi Pertamina Enduro VR46 +19.194s 2
15. M. Oliveira Trackhouse Racing +20.717s 1
16. A. Rins Monster Energy Yamaha MotoGP™ +24.093s  
17. A. Fernandez Red Bull GASGAS Tech3 +24.106s  
18. F. Morbidelli Prima Pramac Racing +24.641s  
19. T. Nakagami LCR Honda +25.556s  
20. L. Marini Repsol Honda Team +42.422s  
21. J. Miller Red Bull KTM +42.761s