Pentru mulți dintre noi, weekend-ul înseamnă relaxare după o săptămână de muncă. Fie că e vorba de călătorii, ieșiri în oraș sau pur și simplu stat acasă în față TV-ului sau a PC-ului, fiecare alege cum își petrece zilele libere. Pentru un pilot de motorsport însă, lucrurile stau puțin altfel. Zilele libere înseamnă muncă la mașină, calcule și planuri legate de buget și, bineînțeles, zi de concurs. Dacă te afli la linia de start, acel moment a fost realizat cu ajutorul multor eforturi.

Pilotul Adrian Coman cunoaște mult prea bine acest sentiment, și fiecare etapă reprezintă un pas înainte, experiență dobândită și un moment în care deja își plănuiește următoarea mișcare. Uneori, motorsportul poate fi asemănat cu șahul, unde fiecare mișcare contează și știi dinainte ce trebuie să faci, cu mult înaintea adversarului.

Adrian Coman se relaxează participând și în mediul online la competiții de SIM Racing, unde își perfecționează abilitățile în mod constant. Urmează un sezon competițional interesant, și sperăm să îl vedem pe Adrian la multe competiții unde talentul Îi va fi pus în valoare. Urmăriți în continuare un interviu marca Autodriven!

1. Când ai început să concurezi și în ce context s-a întâmplat?

“M-au pasionat mereu mașinile și cursele dar nu m-am gândit până în 2021 să fac acest pas. Vinovatul principal pentru decizia mea este Tavi Ciovică , el fiind cel care m-a îndrumat către cursul de pilotaj și apoi către înscrierea în CNVC2 . Așa am debutat la etapa de la Râșnov cu Dacia Sandero .”

2. Cum ai descrie sportul practicat în câteva cuvinte și ce înseamnă pentru ține?

“Pentru mine înseamnă cea mai bună modalitate de a-mi petrece timpul liber, în afară de pasiune este și o relaxare.”

3. La ce competiții participi în present?

“În 2023 am mers la aproape toate etapele din cele 2 campionate naționale (CNVC și CNVCM), cu excepția etapei de la Mediaș și a celei de la Baia Mare. După încheierea sezonului competițional am avut 2 participări și la DRS SIM Racing , urmând să particip și la ultima etapă din 12 Decembrie în cadrul acestui campionat.”

4. Ce abilități crezi că te ajută să ajungi acolo unde îți dorești?

“Ca și în viața de zi cu zi, nu poți reuși fără să te dedici 100%, fără să muncești, fără să pui pasiune în ceea ce faci.”

5. Care consideri că sunt momentele cele mai importante din cariera ta de până acum?

“Cu siguranță, fiecare cursă la care se vede evoluția și fiecare podium obținut reprezintă o performanță, dar podiumul de la finalul sezonului este cel mai important moment din cariera oricărui pilot. Pentru mine, podiumul grupei 4 la final de sezon de Masters este cel important moment.”

6. Ce provocări tehnice sau logistice ai avut în 2023?

“De provocări am avut și vom avea parte în fiecare sezon , pentru că acesta este motorsportul, dar când ai alături o echipă extraordinară, cum sunt prietenii mei de la Engage Engineering , oameni pasionați și profesioniști desăvârșiți, atunci lucrurile devin mai simple. Ne-am confruntat pe tot parcursul sezonului cu diverse probleme tehnice, dar cu multe nopți petrecute la garaj și cu multe ore de muncă am reușit să îmbunătățim constant performanțele mașinii. Cea mai mare provocare rămâne totuși bugetul, pentru că de el depinde din păcate, tot ce se întâmplă într-un sezon.”

7. Ce sfat ai fi vrut să primești când ai debutat?

“Nu știu dacă este ceva în mod deosebit, dar cu siguranță am avut parte la momentul respectiv de cele mai bune sfaturi.”

8. Cu ce te mai ocupi în afară de motorsport?

“Având în vedere că mare parte din timp mi-l ocupă business-ul, nu-mi rămâne prea mult timp pentru alte activități. În general, weekend-urile caut să mi le petrec la curse, iar în afara sezonului de curse nu ratez nicio ocazie să merg la schi.”

 

9. Ce planuri ai pentru 2024 pe plan sportive?

“Mi-aș dori pentru 2024 să fac din nou ambele campionate de coastă, dar din păcate, conform noilor reglementări, nu este posibilă participarea decât la unul dintre campionate. În măsură în care se poate, m-ar tenta și participarea la Super Rally.”