Am avut ocazia să discutăm cu mulți entuziaști despre motorsport. De la piloți, mecanici și comentatori la organizatori de competiții și piloți de SIM Racing. SIM Racing-ul a căpătat popularitate încă dinainte de pandemie, dar aceasta a făcut că simulatoarele sportive să aibă parte de un succes extraordinar când lumea era nevoită să stea în casă.

Bogdan Neacșu, inițiatorul proiectului Digital Rally Series, ne vorbește în acest interviu despre pasiunea sa pentru motorsport. Această pasiune l-a împins să participe la competiții online, să creeze un campionat digital destinat atât amatorilor, cât și profesioniștilor, și chiar să facă demersuri pentru a participa și în viață reală.

Dacă cei care știu despre Digital Rally Series îl vor recunoaște imediat, cei neinițiați vor fi cu siguranță interesați și, sperăm noi, vor aduce propriul aport comunității de SIM Racing din România. Autodriven Îi urează mult succes și cine știe, poate ne vom întâlni într-o bună zi la linia de start, într-o cursă virtuală!

1. Cum a apărut pasiunea pentru motorsport?

“Cum a fost și cazul multor pasionați, totul a început de când eram copil. Părinții mei erau angajați la Dacia, dar aveau legături și cu divizia de motorsport din vremea aceea. La 3 ani m-a dus tatăl meu la primul raliu, și a avut așa mare impact încât îmi amintesc perfect ziua aceea. A devenit ca un drog, am crescut, am mers singur la curse, iar acum ca adult, m-am apucat să îmi fac și propria mașină de curse. Este vorba de un BMW E36 din 1996, și este o adevărată aventură să mă ocup de ea. Ideea mea era să combin o caroserie de Dacie cu internele de BMW. Între timp, după ce am muncit la ea, am realizat că e complicat, așa că m-am rezumat la a construi un BMW pur și simplu, și am luat-o de la 0. Nu știam nimic despre o mașină de curse. Sâmbăta, când sunt liber, merg la garaj și meșteresc la mașină.”

2. Cu ce te ocupi mai exact?

“Ca și profesie sunt programator, creez aplicații web, iar când vine vorba de motorsport, mă ocup de SIM Racing, mai precis organizez Digital Rally Series. Am pornit cu ideea asta în pandemie când ne adunaserăm pe Facebook mai mulți pasionați pe un grup și tot făceam cluburi de Dirt Rally 2. Mi-a venit ideea să ne facem un club serios, cu mai mulți participanți, și m-am uitat pe site-ul celor de la Codemasters. Voiam să creez ceva unic, cu acea echipă am avut primul sezon sub forma RRL Romanian Rally League, cu vreo 60 de jucători pe etapă în medie, dar între timp băieții au revenit la cursele reale și eu am luat o pauză. Am aflat de altă echipă, care m-a ajutat până în acest moment să organizez partea digitală de până acum. Din punctul meu, toți au avut un rol important și fiecare și-a adus aportul în momentul respectiv. Echipa actuală este mai mare și ne ajută să performăm în așa fel încât să ne gândim la viitor.”

 

3. Care au fost piloții care te-au inspirat cel mai mult?

“Cei pe care i-am văzut în viața reală au fost George Grigorescu și Titi Aur, mai ales că Titi avea un stil spectaculos și era o adevărată plăcere să te uiți la el. Vali Porcișteanu a avut un impact asupra mea, iar în momentul actual sunt cei de la Napoca Rally Academy, cu Norbert Maior și Simone Tempestini. Dacă e să vorbim de alte discipline, Alex Mirea de la Viteză în Coastă, care are un stil spectaculos. În Formula 1 îmi place Kimi Räikkönen, are stilul lui în care trece de la a fi glumeț la a fi serios.”

4. SIM Racing-ul este un fenomen în creștere, consideri că are popularitate în România?

“Cred că a prins și la cei care nu sunt pasionați. Este la un stadiu mic, dar mult mai mare decât înainte de pandemie, care a popularizat SIM Racing-ul, și cred că o să crească. Urmărind comunitățile de SIM Racing, sunt cam 2000 care persoane care participă sau doresc să participe. Aceste cifre sunt în creștere.”

 

5. La ce competiții participi și ce competiții gestionezi mai exact?

“În acest moment, mă ocup doar de Digital Rally Series. Avem și parteneriat cu băieții de la allStars și Racing League România.”

6. Cred că sunt mulți tineri cu potențial care participăla competițiile de SIM Racing, ce crezi că Îi împiedică să participe și în viața reală?

“Sunt absolut sigur că sunt mulți tineri cu potențial aici, singurul lucru care Îi împiedică este lipsa bugetului. Mi-ar plăcea ca în viitor această comunitate să se transforme într-o rampă de lansare către motorsportul real, dar sunt conștient că mai este mult de lucru până la așa ceva.”

7. Ai participat vreodată ca și concurent? Ai vrea acest lucru?

“Am avut câteva experiențe de amatori pe Autocross Arena, unde organizăm mici competiții cu Golf 3. De asemenea construiesc mașina mea și planul este să particip în 2024 la ROTAC, dacă totul merge bine.”

8. Ce alte hobby-uri mai ai în afară de motorsport?

“Cam tot ce ține de inginerie, orice are logică inginerească, de la programare la electronică, la echipamente de SIM Racing, unele făcute de mine. În ceea ce privește partea sportivă, practic tenis, volei și baschet, pe care l-am practicat intens în facultate și liceu. Și bineînțeles, LEGO!”

foto: Bogdan Neacșu alături de Vlad Baicu

9. Ce planuri ai pentru anul viitor?

“Aș vrea să particip la ROTAC anul viitor, când e gata mașina, iar în ceea ce privește partea digitală, vreau să creștem partea de raliu și Viteză în Coastă, să ajungem să avem cât mai mulți piloți. Eventual, dacă ne permite timpul și logistica, ar fi interesant să avem un campionat de Rally Cross, care ar reprezenta ceva inedit pe piața digitală de motorsport din România.”