Eforturile sunt întotdeauna răsplătite, mai ales când vine vorba de automobilism sportiv. Pentru noua generație de piloți, putem afirma că au mai multe posibilități de a se pregăti, mai multă energie și dorință de a arată ce pot.

La fel ca mulți alții, Andrei Vidu a făcut primii pași alegând să concureze alături de prietenii lui la karting de agrement, ca mai apoi să devină serios în ceea ce privește viitorul său pe circuit.

Andrei își dorește să participe anul viitor la toate etapele de RES (Romanian Endurance Series). Aflați din acest interviu la ce competiții participă în prezent, ce obiceiuri are înaintea unei curse și ce alte sporturi l-au atras de-a lungul timpului.

1. Când te-ai apucat de motorsport și de ce?

“M-am apucat de motorsport acum ceva ani, îmi plăceau karturile de când eram mic și abia așteptam să ajung să concurez cu prietenii mei. Din păcate, în Constanța nu aveam posibilitatea, așa că rămânea București sau Prejmer ca și opțiuni.

Apoi am ajuns printr-o conjunctură la o etapă de Viteză în Coastă la Brașov, și am rămas uimit de ce am văzut. Am început să concurez la ROTAC, care era o competiție de entry level, însă eram mulțumit că am început în mod oficial. Nu m-a atras Campionatul Național de Îndemânare sau Auto Slalom, deoarece voiam să fiu la o competiție mai mare, cu gândul acesta am început să concurez inițial.”

2. Cine te-a încurajat sau influențat mai mult în carieră?

“Nu cred că am așa ceva, nu am avut cunostiințe în aceast domeniu. Am început să mă documentez singur și nu mi-a explicat nimeni cum stau lucrurile, mi-ar fi fost ușor în acest fel. Nici competițiile din România nu prea le urmăream, eram interesat de Anduranță și de ROTAC, dar nu le vedeam la TV. Este una din marile probleme ale motorsportului în țară, că nu este atât de mediatizat.”

3. La ce competiții iei parte în prezent?

“Anul trecut am participat la un sezon la RES, dar între 2019-2021 am participat la ROTAC. Vedem în continuare ce urmează.”

4. Ce faci de obicei înaintea unei curse?

“În principiu, nu mănânc, încerc să mă odihnesc, chit că nu prea pot și dimineață sunt foarte obosit.”

5. Care consideri că sunt performanțele tale cele mai importante până în prezent?

“În acest sezon de RES, din 2023, am fost vicecampion la clasă. Din 4 etape la care am participat, am luat locul 1 de 2 ori, locul 2 o dată si locul 3 o dată, un parcurs neașteptat, având în vedere bugetul disponibil. La mine în grupă, puteai să folosești pneuri slick și semi slick, iar eu am ales să merg pe semi slick, ceea ce m-a îngreunat enorm.”

6. Au fost momente În care te-ai gândit să renunți?

“Nu îmi stă în fire să renunț, însă sunt momente când lipsa bugetului te îndeamnă să regândești totul. Cred că dacă te străduiești îndeajuns, poți participa. Nu știu cum e în afară, nu am avut posibilitatea să particip, dar în țară ai câteva etape pe an, nu mi se pare foarte mare efortul.”

7. Cum reușești să combini sportul practicat cu viață personală? A fost nevoie să faci sacrificii?

“Nu, atât timp cât e un lucru care îmi place, nu e un sacrificiu, nu e problemă. Poate dacă vorbim de buget, care în mare a intrat în motorsport, dar acest aspect e o alegere personală și nu îmi pare rău.”

8. Ce alte sporturi practici?

“Când eram mic, practicam tenis de masă, dar la nivel de amator, nimic serios. La fel și cu fotbalul, în mod ocazional.”

9. Ce planuri ai pentru sezonul viitor?

“Mi-aș dori să particip tot la RES, îmi place foarte mult, e un format pe placul meu, dar aș vrea să particip tot sezonul. Bugetul este problema și, chit că anul acesta am concurat fără să țintesc neapărat performanța, anul viitor o să concurez strict pentru câștig. Cu gândul acesta pleci inițial de la linia de start, dar apoi intervine rațiunea. Cu toate acestea, așteptările trebuie să fie realiste, în funcție de ce se întâmplă.”