Cine spune că tinerii din România nu sunt interesați de motorsport? Chit că expunerea media este slabă, nu prea sunt oportunități și lipsa bugetului rămâne în continuare problema principală, cei care vor să practice automobilismul sportiv nu renunță.
Tânărul Andrei Bem are doar 19 ani și este campion la ROTAC, având participări și în alte competiții autohtone cu rezultate foarte bune. Este un exemplu de determinare, răbdare și adaptare.
Andrei are în plan să își încerce norocul și în alte campionate, dovedind că tinerii piloți nu se dau în lături de la experiențe noi, iar Autodriven Îi urează mult succes în continuare, atât lui, cât și tuturor tinerilor care concurează, sau care doresc să încerce acest sport minunat.
1. În ce moment ai ajuns să îndrăgești acest sport?
- “Mi-au plăcut mașinile de când eram copil, mereu mi-a plăcut să urmăresc pe tatăl sau bunicul meu meșterind la mașină, dar am început activitatea din motorsport la karting, la 11 ani, prin karting de agrement. Mergeam cu tata și niște colegi de-ai lui la AMC Kart, am încercat să merg cu tata și la Titi Aur și mi-a plăcut. La 15 ani l-am convins pe tata să luăm o mașină, la care am lucrat intensiv, și am participat la competiții micuțe, inițial. De 2 ani particip la competiții mai serioase, precum ROTAC, și acesta e doar începutul, având în vedere că am 19 ani și am tot viitorul în față.”
2. Cine consideri că te-a influențat sau te-a ajutat să practici?
“Tata m-a ajutat și influențat, dar Andrei Tureanu, care este un pilot cu experiență, m-a ajutat în acest an să ajung campion la Time Attack.”
3. Știu că participi în cadrul competiției ROTAC, ce performanțe ai obținut până acum?
“În primul an, am participat în primele 2 etape cu un motor slab pe mașină, și am participat la juniori, unde am ieșit pe locul 2. În ultima etapă de anul trecut, când am terminat de lucrat la mașină împreună cu tatăl meu la garajul lui, am ieșit pe locul 2 în clasamentul general, dar la cursa de Sprint am ieșit pe locul 1. Atunci l-am cunoscut și pe Andrei, care a fost impresionat de parcursul meu.”
4. Ai avut parte de evenimente nedorite în timpul cursei?
“Anul acesta m-am chinuit cu setup-ul mașinii, cel puțin la început. La Sprint am avut un setup prost, mașina vira destul de greu, am încins anvelopele din față foarte tare și am ieșit în decor. La a două etapă, când am rezolvat problema, am avut probleme la frâne, pe care le-am încins. Fiind și ploaie, am avut niște ieșiri pe bretea, și am avut parte de penalizare la sfârșit. Am ieșit pe bretea destul de mult, așa că am ieșit pe 3, după penalizări.”
5. Cum te pregătești când știi că urmează să concurezi?
“Depinde, dacă am ceva de rezolvat la mașină, mă ocup urgent, pe lângă verificările obișnuite dinaintea cursei. Verific să nu fie ceva slăbit, frâne, cauciucuri și lichide. Când vine vorba de mine, mă hidratez bine, mai ales pe parcursul cursei, fiind cald în mașină și neavând aer condiționat, și mănânc foarte bine.”
6. Ai cunoscut sau ai concurat împotriva unui pilot pe care îl admiri?
“La ROTAC îl admir pe Ovidiu Zaberca, a fost ca un mentor pentru mine, îl admir foarte tare, dar când a participat la ultima etapă a avut niște probleme probabil, și nu am avut parte de un duel ca la carte, dar mi-ar fi plăcut. Ne-am mai întâlnit în competiții, unde ne-am șicanat puțin, chit că eram clase diferite.”
7. Din experiența ta, ce consideri că ar trebui îmbunătățit la competițiile autohtone?
“Știu că e foarte greu de organizat o competiție, dar ar trebuie să se pună mai mult accentul pe expunerea competiției. Mulți nu au idee că au loc competiții. Nici sponsorii, nici spectatorii nu au habar. Este prima problemă, bineînțeles că mai sunt și altele, dar consider că ar trebui să se lucreze la mediatizarea competițiilor de acest fel.”
8. Ce impact a avut motorsportul asupra activităților de zi cu zi?
“Nu mi-a lăsat prea mult timp pentru altele, asta e clar, dar m-am împărțit în așa fel încât am găsit timp pentru școală și facultate. Am încercat să le îmbin pe toate, când aveam timp liber, eram la garaj pentru reparații sau upgrade-uri.”
9. Ce schimbări ai în plan pentru sezonul viitor?
“Mi-a plăcut enorm anul acesta când am fost la 2 ediții de Anduranță, dar nu am fost cu mașina care trebuie, am mers cu altă pe care acum am vândut-o. Mașina nu era potrivită pentru că aveam cauciucuri proaste. La prima etapă, am câștigat prima cursă. și la a doua am avut abandon când eram pe primul loc, în ultima etapă am avut abandon în prima cursă de pe primul loc si la a doua cursă, după ce am plecat de la boxe, am iesit pe locul 2. A fost o experiență interesantă și aș mai vrea să particip la Anduranță , dar mai întâi trebuie să vedem cum putem adapta mașina. Posibil să încerc și Viteză în Coastă, rămâne de văzut.”