Perseverența este o calitate pe care fiecare ar trebui să o aibă. Este un “tool” care te ajută în foarte multe situații din viață, și poate uneori chiar te salvează. În automobilismul sportiv, poate face diferența între a fi pe podium și a pleca acasă cu gândul că puteai mai mult.
Iată că perseverența l-a readus pe Vlad Cosma să concureze, după câțiva ani de pauză. În tot acest timp, el nu a abandonat motorsportul, ba din contră, are mult succes cu afacerea sa, Htag Motorsport, și a revenit cu forțe proaspete la linia de start.
Autodriven a discutat cu Vlad Cosma despre nivelul motorsportului din România, de ce a decis să facă o pauză competițională și ce urmează pentru el în acest an, dar și în următorul.
1. Cum ai ajuns să concurezi? Care a fost motivul pentru care ai ales motorsport?
“La mine povestea e clasică, mă număr printre practicanții de sport care nu au un background în familie. Eram pasionat de mașini încă de copil, am prins momente cu vecini care reparau Dacia 1300 cu sârmă și patent, iar eu abandonam orice joc când vedeam un vecin care lucra la mașină, chiar vedeam problema mai repede uneori. Au văzut și părinții mei această pasiune și am mers la cercul de karting de la Cluj, aceștia au fost primii pași. Am participat ca spectator, și apoi inevitabil, am participat la prima etapă de Viteză în Coastă la 18 ani, la Abrud. Am avut parte de susținerea părinților, dar era și puțin mai accesibil atunci decât este acum. Odată ce intri în acest fenomen, cât timp ești perseverent, nu prea sunt șanse să renunți. Nu e ușor, dar ai nevoie și de puțin noroc, și lucrurile merg de la sine.”
2. Ai avut parte de momente dificile în carieră?
“Din 2013, am fost într-o ușoară pauză din cauza dificultăților financiare, dar și a conștientizării faptului că am 30 de ani și făcusem destule, cheltuisem prea mult pentru a susține povestea și voiam să merg în direcția unei persoane normale de 30 de ani, adică familie și casă, și am decis să mă opresc. Am mai făcut curse sporadice, abia anul trecut am găsit din nou susținere financiară pentru a practica la un nivel mai înalt. Nu am fost un outsider, m-am concentrat în această perioadă pe partea personală, și m-am orientat mai mult pe partea de servicii în motorsport. Și bineînțeles, am vrut să găsesc pe cineva care să mă susțină să concurez în continuare.”
3. Care sunt competițiile pe care te axezi?
“Mă axez pe raliuri, și tot ce este înrudit. Nu am fost atras de circuit sau competiții de genul. Raliul este cel mai complex sport cu motor pe care îl poți practica. Nu depinzi doar de cunoștiințele tale, ci și ale celui din dreapta, este un efort de echipă. Relația cu copilotul trebuie să fie impecabilă, mașina depinde de partea tehnică și depinde de ce se întâmplă în service înainte și după cursă. Am început povestea asta cu Htag Motorsport, un service dedicat motorsportului, pentru că înțelegeam nevoile piloților și voiam să livrez servicii de calitate foarte bună. Htag Motorsport înglobează pasiunea mea pentru curse, livrată celorlalți pasionați de motorsport.”
4. Care este rutina ta înaintea unei etape?
“Din păcate, la mine nu prea se aplică deoarece mă ocup intens de partea de service, și mereu apar lucruri neprevăzute, așa că nu am o rutină bine pusă la punct, ceea ce ar fi fost Ideal. Dar când concurez, vreau să respect câteva detalii înainte de fiecare cursă, iar dacă nu le respect, nu ajung să iau startul. De miercuri se pleacă la concurs, ne ocupăm de recunoașteri și ne familiarizăm cu traseul, de obicei asta ocupă și ziua de joi, vineri testăm mașina să vedem dacă e totul ok, iar vineri după amiază începe raliul. De obicei au loc vineri și sâmbătă sau sâmbătă și duminică. Dar eu sunt 99% dedicat service-ului, și restul pentru cursă. Asta afectează partea de performanță, dar mă străduiesc să acopăr minusurile dinaintea cursei.”
5. Care sunt cele mai importante titluri câștigate?
“Am fost campion de trei ori la juniori, un titlu de campion la Cupa Dacia, la Citroen Racing Trophy am fost campion de patru ori, titlu de campion la Cupa Suzuki, și altele.”
6. Ai avut ocazia să participi și în străinătate la vreo etapă?
“Am fost la mai multe etape din Campionatul European. Am participat la mai multe etape din Balkan Trophy, În Bulgaria, dar și în Ucraina am fost de mai multe ori. Am avut ocazia să particip și la un shootout la nivel mondial, la Pirelli Star Driver, unde primii 5 concurenți primeau din partea Pirelli susținere pentru un sezon, era pentru junior WRC la acea vreme. Din păcate, nu am prins această susținere.”
7. Ținând cont de experiența ta, ce îmbunătățiri se pot aduce motorsportului în România?
“Eu mă pot exprima strict pe partea de raliuri, nu îmi place să îmi dau cu părerea despre zonele pe care nu le cunosc. Cu siguranță sunt multe lucruri, când vezi startul unei etape, poți observa minusurile. Dacă mergi la raliuri în afară, cum am avut ocazia în acest an să văd, am găsit raliuri mai bune, dar și mai rele decât la noi. Îți dai seama că nu e așa rău la noi, oamenii își dau interesul să iasă lucrurile bine, dar se pot face mai multe eforturi pe partea de securitate, e de muncă pe partea de organizare a programului și eficientizare a timpului, și bineînțeles, se pot îmbunătății și lucrurile ce țin de partea de mediatizare. Per total, ce se întâmplă la noi în motorsport e la un nivel mediu spre bine, suntem undeva la mijloc. E nevoie de voință și de oameni care să se implice, profesioniști, un singur profesionist nu poate duce în spate un campionat și este greu să găsești oamenii potriviți.”
8. În afară de automobilism sportiv, cum te relaxezi?
“Cândva, practicam conducere defensivă, dar nu mai am timpul necesar pentru asta. Îmi place mountain biking-ul, iarna îmi place să merg la ski și profit de fiecare weekend liber. Nu de altceva, dar un sezon ține din Martie până în Noiembrie și ocupă cam 90% din timp, iar în timpul liber vrei să te relaxezi cu familia .”
foto: Vlad Cosma alături de Florin Dorca
9. Ce planuri ai pentru sezonul viitor?
“Încă nu am terminat sezonul acesta, și este cam devreme pentru planuri. Ideal ar fi fost să am temele făcute, dar eu mi-am propus un obiectiv anul acesta, să particip la curse doar cu mașini pregătite de curse, adică nu mai vreau să particip cu mașini modificate, vreau mașini care încep cu litera “R”, începând cu Rally 3, Rally 4, care o fi.”