A devenit deja o tradiție ca sportivul harghitean Ferencz Csaba, organizator al Raliul Harghitei, să spună prezent etapei brașovene de viteză în coastă – Trofeul Poiana Brașov fiind în acest sezon ultima etapă a Trofeului Național Masters de viteză în coastă

După un an întreg în care a pregătit și organizat ediția din sezon a Raliul Harghitei, și în care a demarat pregătirile pentru următoarea ediție, sportivul din Odorheiu Secuiesc a decis că 2023 nu se poate consuma fără prezența sa pe consacratul traseu de viteză în coastă ce leagă Brașovul de Poiana Brașov.

“Etapa de la Brașov – asemenea celei de la Sinaia – este una dintre favoritele mele atunci când vine vorba despre viteza în coastă. Cum cea din urmă nu se organizează nici în acest an din varii motive, am zis că absența mea de la Poiana Brașov nu poate fi una de luat în calcul.” – a spus sportivul harghitean

Aceasta nu va fi însă prima participare din acest sezon a lui Ferencz Csaba, întrucât experimentatul sportiv a preluat sarcina de deschizător în Raliul Clujului – organizat în urmă cu 10 zile – fiind secondat atunci de soția sa, Judith. Practic, pe lângă rolul important în securizarea probelor speciale, soții Ferencz s-au bucurat de revenirea în mașina de concurs după 20 de ani de la ultima lor participare ca echipaj. Revenind la Trofeul Audi Brașov, sportivul ce organizează Raliul Harghitei de peste 10 ani, a ales ca pentru etapa programată la sfârșitul acestei săptămâni să piloteze în premieră un model Renault Clio Rally5, mașină care a dat randamente foarte bune nu doar în țara noastră dar și peste hotare în evenimente internaționale.

“În încheiere doresc să aduc mulțumiri Consiliului Județean Harghita, care, prin intermediul Comisiei pentru tinere și sport a considerat oportună susținerea mea în vederea promovării nu doar a sportului cu motor ci și județului nostru. De altfel, clubul sportiv pe care îl reprezint – Maxx Racing – are o colaborare solidă și de durată cu Consiliul Judeţean Harghita în demersul organizatoric al evenimentului pe care îl găzduim an de an la Odorheiu Secuiesc. Pentru etapa din acest weekend am ales să iau startul cu o mașină complet nouă pentru mine – un Renault Clio Rally5 – un model de succes al producătorului francez, la comenzile căruia vreau să mă bucur de fiecare viraj.” – a completat Ferencz Csaba