Participarea lui Daniel Ricciardo la viitorul Mare Premiu al Qatarului este încă incertă. Pilotul de Formula 1 se află în această situație din cauza unei accidentări suferite recent la Marele Premiu al Olandei, unde acesta și-a fracturat mâna. Recuperarea pilotului AlphaTauri merge bine, există mari șanse ca acesta să revină pe circuitul din Qatar sau SUA.
Liderul echipei Red Bull, Christian Horner, rămâne sceptic în ceea ce privește șansele lui Ricciardo de a concura la Marele Premiu al Qatarului. Horner consideră că este mai bine ca Daniel să se recupereze complet și să nu grăbească lucrurile, deoarece acesta trebuie să fie în cea mai bună formă pentru Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii și pentru următorul sezon competițional.
“Aș spune, probabil, că este mai puțin probabil decât probabil în acest moment. Recuperarea lui merge bine. Dar, știți, el are locul asigurat în echipă pentru anul viitor, are nevoie să se grăbească pentru o revenire rapidă pentru Qatar?
“În schimb, poate ar fi mai bine să mai așteptăm câteva săptămâni pentru Austin, care oricum este un circuit extrem de accidentat, ar putea fi mai bine să folosim acest timp ca pregătire pentru Austin”, a declarat Christian Horner pentru Sky Sports News.
Totuși, decizia privind participarea lui Ricciardo la Marele Premiu al Qatarului pare să fie în mâinile pilotului, în funcție de dorința sa și de rezultatele obținute în simulări.
“Știu că și-a fixat atenția asupra Qatarului, va conduce simulatorul săptămâna viitoare, și apoi vom lua niște decizii în funcție de asta”, a adăugat Horner.
“Asta este într-adevăr prima mea testare pentru a vedea unde mă aflu și pur și simplu să iau o decizie de acolo. Cu siguranță vreau să fiu pe pistă în… să o numesc așa, în următoarele săptămâni, acesta este planul. Dar probabil la începutul săptămânii viitoare ar trebui să știu”, a declarat Pilotul AlphaTauri, Daniel Ricciardo, despre posibilitatea de a reveni pe circuit în Qatar.