La Marele Premiu al Japoniei, Lewis Hamilton a terminat cursa pe poziție a cincea. Într-un interviu, Hamilton și-a exprimat îngrijorările și speranțele cu privire la viitorul echipei sale și la performanțele lor în cursele următoare din Formula 1.
Pilotul Mercedes a vorbit despre discuțiile și negocierile în curs, cu privire la dezvoltarea monopostului lor pentru sezonul viitor. Atât Hamilton, cât și colegul său pilot, George Russell, au formulat cerințe specifice pentru pachetele de îmbunătățiri și pentru designul mașinii.
“Sunt lucruri pe care le-am cerut și datorită cărora am mers într-o anumită direcție pentru anul viitor. Cred că toate punctele pe care le-am adus, atât eu, cât și George, au fost ascultate cu atenție. Nu știu deloc unde va fi mașina anul viitor, dar suntem foarte departe de acest moment”, a declarat Lewis Hamilton.
Totodată, Hamilton susține că, pentru a avea o șansă în competiția de anul viitor, următoarele 6 luni trebuie să fie axate în principal pe îmbunătățirea monopostului, un lucru pe care echipa Mercedes nu l-a mai făcut înainte.
“Următoarele șase luni trebuie să fie cele mai mari șase luni de dezvoltare pe care le-am avut vreodată pentru a reduce acea diferență. Să fim cu adevărat la intrare”, a adăugat Hamilton.
Campionul mondial de șapte ori recunoaște decalajul actual la actualizările din acest sezon dintre echipa sa și alte echipe, în special McLaren, care a înregistrat progrese semnificative. Prin exemplul echipei McLaren, Hamilton susține că îmbunătățirile sunt posibile chiar și într-un timp relativ scurt.
“Dar dovezi există la McLaren, și nu putem să închidem ochii la asta. Trebuie să ne uităm la ceea ce au făcut și să mergem în acea direcție. Aceea este direcția, dar cred cu adevărat că echipa mea poate realiza acest lucru.”
Hamilton este de părere că, în ciuda istoricului plin de rezultate bazate pe îmbunătățirea forței aerodinamice la mașinile lor, abordarea actuală s-ar putea să nu producă rezultatele dorite. Pilotul Mercedes crede că o schimbare în filosofia și direcția echipei ar putea duce la o performanță sporită. Hamilton este încă încrezător în capacitățile echipei sale de a depăși cu bine acest obstacol, dar susține totodată că deciziile următoare vor avea un impact major asupra viitorului echipei.
“Întotdeauna am fost foarte buni la îmbunătățirea forței aerodinamice pe mașină, doar că modul în care funcționează în prezent mașina noastră, adăugarea forței aerodinamice nu funcționează, doar face ca mașina să sară mai mult. Sperăm că, odată cu schimbarea filosofiei, ne vom întoarce acolo unde această echipă merită, deoarece este o echipă de campionat mondial.
Suntem încă o echipă uimitoare și am absolută încredere în fiecare. Dar deciziile luate în această perioadă sunt critice pentru traiectoria noastră”, a concluzionat pilotul principal de la echipa de curse Mercedes, Lewis Hamilton.