Atât Trofeul Național Masters de viteză în coastă, precum și Campionatul Național de Viteză în Coastă și-au consumat penultima etapă la comun, în cadrul etapei râșnovene de la Trofeul Valea Cetății Râșnov Pro-X

Competiția cofinanțată de Consiliul Judeţean Brașov și organizată de cluburile sportive DTM Brașov și Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv a adus la start un număr de 94 automobile de competiție, cărora s-au adăugat alte 7 modele Porsche coupe de stradă care au efectuat urcări demonstrative, dar și alte 3 mașini de competiție care au jucat rolul de deschizători

Deși a avut o pornire excepțională în prima manșă de recunoașteri a zilei de sâmbătă, Jerome France – prim-favorit la victoria etapei râșnovene – a fost nevoit să depună armele după o coliziune cu glisiera metalică la jumătatea traseului ce leagă Râșnovul și Poiana Brașov. Astfel, calea spre victorie s-a deschis atât către brașoveanul Octavian Ciovică (Radical SR8) cât și pentru Emil Ghinea (Norma M20-F).

Cel dintâi s-a dovedit însă a fi un adversar imposibil de învins în toate cele 8 manșe desfășurate, astfel că victoria Trofeului Valea Cetății Râșnov Pro-X a trecut în contul lui Octavian Ciovică, acesta adjudecându-și victoria în ambele ierarhii absolute: TNM-VC și CNVC.

Sportivul de sub Tâmpa a fost urmat pe podiumul CNVC de Emil Ghinea, împotriva căruia mai are nevoie de numai 11 puncte în ultima etapă pentru a-l învinge în lupta categoriei II. Pentru a treia etapă consecutivă, podiumul absolut al naționalului de viteză în coastă este completat de “electrizantul” Dominic Marcu (Tesla Model 3 Performance), victorios în cadrul categoriei I. Și în vreme ce acesta a fost urmat pe podiumul categoriei de Claudiu Ciucă (Seat Leon Cupra TCR) – favorit să câștige titlul național cu un rezultat pozitiv în ultima etapă – respectiv de Andrei Precup (Seat Toldeo), ultima treaptă a categoriei II în cadrul CNVC i-a revenit lui Dragoș Savloschi (Radical ProSport)

Lucrurile au stat însă diferit în matematica Trofeului Național Masters de viteză în coastă, acolo unde același Ciovică și-a adjudecat victoria, fiind urmat însă de Costel Cășuneanu (Wolf Mistral GB08) – pe poziția secundă – și mai apoi de Emil Ghinea, ocupantul locului 3. Unitățile de măsură s-au menținut identice și în cadrul categoriei II a TNM-VC, în timp ce victoria categoriei I a aceleiași competiții i-a revenit lui Alexandru Pițigoi (Porsche 911 GT3 Cup) – aflat la numai câteva zecimi de un loc pe podiumul absolut. Bucureșteanul a fost urmat pe podium de Mihai Leu (Audi R8 GT3 LMS) și Călin Făgădar (Mitsubishi Lancer Evo) – în ordinea enumerării.

Victoria Grupei 1 – TNM-VC i-a revenit lui Mihai Leu, în timp ce Alexandru Pițigoi s-a impus în matematica Grupei 2 – TNM-VC. Reșițeanul Claudiu Ciucă și-a ajudecat supremația Grupei 3 – TNM-VC, iar bulgarul Iskren Veselinov (Honda Civic) s-a impus fără probleme în cadrul Grupei 4 – TNM-VC. Supremația Grupei 5 – TNM-VC i-a revenit unui alt reșițean – Andrei Precup, în vreme ce Claudiu Motoc (Peugeot 208 R2) a bifat o nouă reușită pe traseul râșnovean în cadrul Grupei 6 – TNM-VC.

Același Claudiu Ciucă s-a impus și în cadrul Grupei 3 – CNVC, în vreme ce Alin ”PYP” Oprițescu (Seat Leon) și-a adjudecat victoria Grupei 4 – CNVC. Trofeul Valea Cetății Râșnov Pro-X a fost o etapă în care sportivii reșițeni au excelat, cu Andrei Precup terminând victorios și în ierarhia Grupei 5 a CNVC. Bucureșteanul Costin ”DOC” Popescu (Honda Civic EP4) s-a impus la Grupa 6 – CNVC, iar timișoreanul Alexandru Krepelka (Honda Civic) a obținut – fără emoții – victoria Grupei 7 – CNVC. Sportivul din Sinaia Dominic Marcu a plecat cu toate punctele ale clasei Electrice în ambele competiții. Victoria la Debutanți – CNVC i-a revenit lui Daniel Arcan (Renault Clio), iar la Juniori reușita a fost bifată de sibianul Alexandru Cazacu (Skoda Fabia).

 Vezi aici clasamentele complete