Carlos Sainz a făcut senzație pe circuitul Marina Bay, la Marele Premiu de Formula 1 din Singapore, ocupând prima poziție de pe podium și punând astfel capăt seriei de victorii a echipei Red Bull. Sainz a pornit de pe poziția de pole, învingându-l pe Lando Norris cu doar 0,812 secunde într-o cursă stradală de excepție. A treia poziție de pe podium a fost ocupată de pilotul Mercedes, Lewis Hamilton, după ce coechipierul său, George Russell, a făcut o mișcare greșită și astfel a pierdut podiumul. Favoritul sezonului, Max Verstappen, a reușit să obțină doar a cincea poziție după cursa nocturnă de pe circuitul Marina Bay.

După această victorie neașteptată, Carlos Sainz și-a exprimat recunoștința față de echipa Ferrari și pentru determinarea de care echipa sa a dat dovadă. Sainz a vorbit despre eforturile lor considerabile de a-și reveni după un început de sezon dificil.

“O senzație incredibilă, un weekend incredibil. Vreau să le mulțumesc tuturor din echipa Ferrari pentru eforturile lor uriașe de a schimba cursul și de a câștiga în sezonul acesta după un început complicat.

Dar acum am reușit să facem un weekend și o cursă perfectă. Am făcut tot ce trebuia să facem. Am făcut-o perfect și am adus acasă un loc 1 de care sunt sigur că întreaga Italie și Ferrari vor fi mândri”, a declarat Carlos Sainz după ce a câștigat Grand Prix-ul din Singapore.

Cursa a luat o întorsătură neașteptată când mașina de siguranță a fost trimisă pe pistă în turul 20, din cauza unui accident în care a fost implicat Logan Sargeant, care a împrăștiat resturi din mașina acestuia pe circuitu. Acest lucru i-a determinat pe cei mai mulți dintre concurenți să se oprească în boxe pentru anvelope noi. Sainz a reușit să-și păstreze avansul în fața lui George Russell, în timp ce Lando Norris a profitat de situație și a ajuns în fața lui Charles Leclerc.

În ultimul tur al cursei, într-o întorsătură de situație dramatică pentru echipa Mercedes, Russell a încercat să-l depășească pe Norris, dar nu a reușit și a ieșit în decor. Lewis Hamilton și-a menținut concentrarea și a reușit să profite de această ocazie, iar astfel a prins un loc pe podium.

 

Rezultatele Grand Prix-ului din Singapore

#.     Pilot            —  Echipă

1.     Carlos SAINZ       —     Ferrari

2.     Lando NORRIS       —     McLaren

3.     Lewis HAMILTON     —     Mercedes

4.     Charles LECLERC    —     Ferrari

5.     Max VERSTAPPEN     —     Red Bull

6.     Pierre GASLY       —     Alpine

7.     Oscar PIASTRI      —     McLaren

8.     Sergio PÉREZ       —     Red Bull

9.     Liam LAWSON        —     AlphaTauri

10.    Kevin MAGNUSSEN    —     Haas

11.    Alexander ALBON    —     Williams

12.    Guanyu ZHOU        —     Alfa Romeo

13.    Nico HULKENBERG    —     Haas

14.    Logan SARGEANT     —     Williams

15.    Fernando ALONSO    —     Aston Martin

16.    George RUSSELL     —     Mercedes

17.    Valtteri BOTTAS    —     Alfa Romeo

18.    Esteban OCON       —     Alpine

19.    Yuki TSUNODA       —     AlphaTauri