Toto Wolff, directorul executiv AMG Petronas, și-a exprimat recent susținerea pentru includerea lui Mick Schumacher în grila de Formula 1, poate chiar începând din sezonul următor. Mick Schumacher, fiul legendarului pilot de Formula 1 Michael Schumacher, s-a trezit fără un loc în grila de Formula 1 în 2023 după ce a fost scos de Haas din echipa lor.

Wolff a vorbit despre talentul și potențialul lui Mick Schumacher, precizând succesele sale anterioare din Formula 3 și Formula 2.

“Cred că merită să fie pe grilă… Este rapid! Dacă câștigi F3 și F2, există un potențial mare în tine, și el nu a reușit niciodată să-l arate”, a declarat Toto Wolff.

De asemenea, Wolff a spus și despre rolul semnificativ pe care îl joacă Schumacher în munca echipei în legătură cu simulatorul de curse.

“Dar contribuția sa în simulator este extraordinară, ceea ce ne determină uneori să facem salturi mari de la vineri la sâmbătă, pentru că depune multe eforturi în timpul nopții”, a adăugat Wolff.

Wolff a vorbit și despre posibila cauză a lipsei de performanță a lui Mick la echipa Haas, sugerând că dificultățile lui Schumacher din trecut ar fi putut fi atribuite lipsei sale de încredere. După ce Mick a părăsit Haas, acesta a acceptat un rol în echipa Mercedes ca și backup.

“În momentul în care nu te simți încrezător într-o mașină pe o perioadă îndelungată, cu cât pui mai multă presiune asupra ta, cu atât performezi mai slab, și cred că asta s-a întâmplat la Haas”, a spus Wolff despre scoaterea lui Mick Schumacher din echipa Haas.

La final, Toto Wolff a spus că este bucuros de faptul că echipa Mercedes dispune de un pilot precum Mick, pe care se poate baza pentru a înlocui unul dintre cei doi membri ai echipei din grilă, în cazul unor probleme neprevăzute sau accidentări.

“Sunt bucuros că avem un al treilea pilot de care știu că va face treaba bună dacă unul dintre ai noștri consumă un pește stricat!”, a declarat directorul executiv al echipei Mercedes de Formula 1, Toto Wolff.